„Ma numesc Dan si am petrecut o luna fara contactele din agenda telefonica a telefonului meu”. Asa ar incepe o eventuala sedinta a asociatiei dependentilor de tehnologie.In aceste ultime saptamani am avut ocazia insa sa experimentez pe viu independenta fata de contactele mele. Dupa o serie de incidente (telefon scapat pe jos, actualizare software nereusita, microfon crapat), am reusit ca toate cele doua telefoane Nokia sa le trimit in service. Oamenii de acolo, politicosi n-am ce zice, m-au avertizat ca urmeaza sa stau 2-3 saptamani fara telefon, dar am fost sigur ca ma voi descurca, intrucat salvasem toate cele peste 1.000 de contacte pe laptop si le si printasem pe vreo douazeci si ceva de pagini.
Asa ca m-am dus la Vodafone unde am luat cu 0 euro un telefon nou. Abia acasa am vazut ca mufa USB era extrem de mica si ciudata si ca nu se potrivea cu nimic din duzina de cabluri USB care le adunasem de-a lungul timpului.
Nu-i nimic ma duc la sora-mea care imi spusese ca are un Nokia si un iPhone disponibile. Fan Nokia fiind am ignorat cu aroganta iPhone-ul. Mentionase ea ceva de niscaiva probleme la Nokia, dar nu-mi dadeam seama care erau acelea. Ecranul era ok, cand ma suna cineva eram auzit si auzeam, mufa USB se potrivea, ce mai totul era ok. Am reusit chiar si sincronizarea cu contactele de pe laptop. Totul minunat pana am incercat sa umblu in meniu => joystick-ul blocat, iar tasta 5 se incapatana sa ma asculta. Deci daca aveai un apel ratat nu mai puteai sa-l reapelezi. Al treilea telefon trimis in service.
Imi calc pe orgoliu, ma intorc la ai mei si iau mini iPhone-ul. Dar mufa USB de aici arata si mai ciudat si bineinteles ca nu era in pachetul de baza. Mai mult cu degetele mele era dificil sa fiu precis in formarea numarului de telefon, asa ca mai tot timpul apasam pe mai multe butoane deodata.
Asa ca m-am intors resemnat la Nokia de 0 euro. Dupa vreo 2 saptamani primesc SMS sa vin sa ridic unul din telefoane de la service. Dar de fapt aveau o veste buna si una rea: nu mi se putea repara telefonul, dar imi dadeau negatie si imi puteam recupera banii de la magazin. Cert e ca acum inca mai astept unul din telefoane din service, dar intre timp am primit mini-laptopul meu E90, numita intre prieteni „caramiduta” si pot spune „I’m back in business”.
Dar acest timp fara agenda telefonica e absolut fenomenal: iti dezvolti urechea muzicala ceva de speriat, cand raspunzi la telefon (si aici credeti-ma ca raspunzi si la sondaje de opinie si la agenti de bursa si la prieteni si la dusmani, caci in afara de numerele familiei nu mai recunosti nimic), ai fix 10 secunde sa recunosti daca interlocutorul e barbat sau femeie, prieten sau dusman, daca vrea ceva de la tine sau iti cere ceva, iar, daca ai noroc, poate iti amintesti si numele lui/ei.
