Articol publicat si in Ziarul de Iasi.
Exportul de tehnologie este un element-cheie pentru viitorul Iașului. Crearea de produse care să înglobeze inteligență locală, și apoi vinderea lor în afara țării, aduce beneficii importante pentru oraș. Pe lângă avantajele de ordin financiar, companiile capabile de acest lucru oferă locuri de muncă bine plătite oamenilor cu pregătire tehnică înaltă, oprind exodul materiei cenușii.
Nr. 1 în tăierea pielii naturale
Pentru producători mondiali de mobilă de lux și scaune auto cu piele naturală, pregătirea și tăierea acestui material este un proces extrem de complex. Prețul tot mai mare al pielii, presiunea de a mări productivitatea și de a scădea costurile fac absolută necesară implementarea de tehnologii avansate.
Poate că pentru o persoană obișnuită asta sună complet nespectaculos. O companie locală a văzut însă o oportunitate în această nișă industrială. Cu o îndelungată experiență în tehnologii pentru domeniul fashion, Gemini CAD Systems a fost solicitată de un mare producător german de mobilă să exploreze și posibilitatea unor soluții de eficientizare industrială.
Astfel, specialiști în IT și mecatronică din Iași au mers într-o mare fabrică din Germania pentru a înțelege procesul de pregătire și tăiere a acestei materii prime. După un an de cercetare, a fost lansat un sistem software extrem de complex, care a optimizat în mod substanțial producția clientului. Germanii au obținut o eficiență mult mai bună, cu rezultate financiare importante, iar ieșenii s-au ales cu un nume mare în portofoliul și cu un produs cu mare potențial, denumit între timp Thagora, cu referire la Pitagora (ilustrare a faptului că înglobează foarte multă matematică).
Tehnologie Made in Iași
Cu o soluție tehnologică performantă, validată de un client important, compania ieșeană a putut să dezvolte mai departe produsul, reușind să obțină în paralel tot mai mulți clienți. Mai multe detalii despre acest parcurs ne oferă Mihai Mocanu, Director de Marketing la Gemini CAD Systems:
„În domeniul nostru, e fundamental să nu te mulțumești cu succesul dintr-un anumit moment. Deși avem o tehnologie performantă, concurența este extrem de puternică. Pentru a fi competitivi, e necesar să investim mereu în cercetare. Asta vine în paralel cu promovarea și vânzarea produsului, prin care finanțăm dezvoltarea sa. Astfel, am conceput și fabricat o mașină pentru scanarea pielii naturale cu realitate augmentată, deci acum avem și hardware Made in Iași. Lucrăm pentru a face softul și mai performant, adăugând noi funcții adaptate pentru clienți cu nevoi diferite. Avem planuri și pentru un modul din zona Industry 4.0, deci vom fi ocupați cu lucruri interesante mult timp de acum încolo”
Chiar și cu un produs bun, cei de la Gemini CAD Systems trebuie să se ocupe și de alte lucruri care să le susțină dezvoltarea. Asta înseamnă angajarea sau pregătirea de specialiști, participări la târguri internaționale, contactare de clienți. Reprezentatul companiei ne spune cam ce presupun toate aceste lucruri când faci export de tehnologie:
„Evident, oamenii competenți sunt esențiali pentru a face cercetare și dezvoltare. Noi căutăm mereu cei mai buni specialiști în programare C++, experți în algoritmică și mecatronică. Unii sunt la nivel de seniori, alții sunt studenți și îi pregătim noi, la Centrul Tehnologic pe care îl avem în Iași. Alegem doar persoane extrem de pasionate de IT și tehnică, deci pregătirea lor se face destul de repede.
În privința promovării, anul acesta am avut o participare importantă la Interzum, în Germania, la cel mai mare târg internațional de profil, iar în perioada următoare vom merge la evenimente similare în Polonia și Statele Unite. Avem o rețea de distribuitori externi, dar ne adresăm și direct clienților. De aceea, pentru a gestiona toate aceste lucruri, ne vom mări și mai mult echipa proiectului Thagora” – Mihai Mocanu, director marketing Gemini CAD Systems
Produsele proprii, o aspirație pentru companiile locale
Deși fiecare companie are propriul său model afaceri, visul de a avea un produs propriu este tot mai atrăgător și pentru alte firme din domeniul IT sau al ingineriei. Motivele sunt simple: valoare adăugată maximă, libertatea de a alege clienții, acumulare de expertiză, de informații care pot duce la produse mai bune. În același timp, există și responsabilități. Apare nevoia cercetării științifice, descoperirii și menținerii oamenilor talentați. La fel, promovarea și vânzarea produselor, mai ales în afara României, e complicată și necesită un efort financiar considerabil.
Cu toate acestea, sunt tot mai multe companii locale care își doresc acest lucru. Oricât de dificilă ar fi o astfel de aventură antreprenorială, apar tot mai multe încercări. Unele deja reușite, altele, prin start-up-uri care abia încearcă să prindă aripi. E un trend care prinde însă tot mai mult substanță și care înseamnă o mare șansă pentru orașul nostru. O șansă pe care Iașul o va valorifica cu siguranță pentru că depinde de oameni care știu cu adevărat ce înseamnă un alt fel de viitor pentru ei și pentru comunitate în care trăiesc.