Poate știți bancul cu rusul, americanul si românul care au primit provocarea să facă un avion primind doar piese de tanc. Iar, românul creativ, singurul de altfel care a reușit această transformare, mărturisește dezinvolt pe final „Pai și mie tot tanc mi-a ieșit dar l-am luat la pilă…..”.
Ei, cam așa am pățit și eu cu noul meu laptop Lenovo. Grăbit fiind, am reușit să plec din casă cu geanta de laptop întredeschisă și să scap laptopul pe gresie exact în coltul unde era butonul de pornire.
Laptopul scump kaput, sentiment de vinovăție cât casa, intru pe Lenovo Assistant, sun in call-center, admir accentul britanic al interlocutorului și parcurg cu răbdare procesul de deschiderea a bonului de ordine. Iau o lupă, dictez S/N de pe spate și surprinzător aflu ca am cea mai tare asigurare la acel laptop, valabilă încă 5 ani care acoperă tot, inclusiv preluare de la birou etc. Ok pentru România preluarea e in 3 business-days, nu în una, dar ce mai contează.
Schimb emailuri cu britanicul, ii trimit fotografii, totul bine. Omul mă sună politicos înapoi și îmi spune ca e o mică discrepanță intre laptopul fotografiat și cel care apare in baza lui de date. Nu-i nimic, mă felicit că am păstrat cutia, îi fotografiez S/N de acolo și trimit. Mă trezesc cu un email care îmi spune ca litera O din serial-number e de fapt Q si că laptopul meu beneficiază de garanție limitată, adică trebuie să acopăr eu cheltuielile generate de transport, reparatii etc.
Îmi înghit cuvintele, mă gândesc că va trebui sa dau bani pe alți ochelari. Noroc că îl sun pe al meu prieten Traian. Stăm la cafea, scoate trusa de mini șurubelnițe, desface capacul de pe spate, reușește să pornească laptopul. Mă simt deja mai bine, numai că zona butonului de pornire se deformase și nu mai permitea apăsarea acestuia. Senin, Traian îmi spune: „am nevoie de pilă fină semirotundă să lărgesc locașul butonului”. Eu zâmbesc neîncrezător, dar îi aduc de la colegii din makerspace de la Fab Lab Iasi o pilă fină, dar dreaptă.
Așa că Traian al meu ia pila, meșterește câteva minute cu ea și, la un moment dat zice „hai încearcă-l, oprește-l, pornește-l, vezi dacă merge”. Astfel Traian a dat la pilă și a scos un laptop perfect funcțional, de am ajuns să vă scriu povestea asta de pe laptopul cu pricina.
De aceea iubesc România și oamenii cu atitudinea potrivită care o dezvoltă!
Și da, știu, fac upgrade la nivelul de asigurare hardware, și îmi cumpăr și o trusă de mini-șurubelnițe și pile fine, drepte si semirotunde. Cine știe ce avioane îmi mai dă Dumnezeu să fac în viața asta din piese de tanc.
#fablabiasi #ROTechNation #coworking #makerspace
Dan Zaharia
Founder @Fab Lab Iasi | Manager @Scoala Informala de IT | Leasing consultant for modern office buildings @Extind | Co-founder Digital Stack | IT | Coworking | PIN Magazine & Maps