Cu circa 15 ani de zile in urma am auzit prima data de conceptul de „bagaj de duminica seara”. Eram la Tg.Mures la o conferinta farmaceutica si o colega, care era speaker acolo, imi povestea cat de greu ii este sa faca naveta saptamanal pana la Bucuresti si ca se saturase de „bagajul de duminica seara”.
Pe atunci faceam deplasari cam 40-50.000 km anual, lucram la Chisinau si la Tg.Mures, dar locuiam in Iasi. Insa neavand copii, mi se parea normal. Au urmat insa ani si ani de deplasari, zeci si sute de mii de kilometri parcursi cu masinile de serviciu departe de familia care incepuse sa creasca: mai intai un copil, apoi al doilea.
Cert este ca la un anumit moment in cariera aceste deplasari au devenit pur si simplu o naveta: plecam luni la 3am din Iasi si ajungeam pana in 8.30 la Bucuresti. Aveam locuinta de serviciu, avansasem in ierarhia companiei, mi se decontau cheltuielile, deci parea a fi ok.
In acest rastimp pe plan personal pierdeam totul: primele cuvinte ale copilului, primele caramizi ale casei, prima cafea din zi cu sotia pe terasa. Mi-a luat doi ani sa imi gasesc „biletul acasa” si am inceput sa recuperez timpul si sentimentele, sau cel putin asa credeam.
Dupa o vacanta in Bulgaria, am trecut prin Bucuresti cu familia. M-am oferit sa fiu ghid si sa le arat orasul pe seara. Fiica mea spune la un moment dat „Deci asa arata Bucuresti-ul…”; eu realizez ca ea nu mai fusese pana atunci in capitala si ii raspund „Pai tu cum credeai ca arata?”; la care ea raspunde „Credeam ca e o gaura neagra in care dispar parintii…”. Am inghetat, m-am uita la sotie si nu am mai scos nici un cuvant.
Revenind la bagajul de duminica seara, am retrait (vorba prietenilor din Republica Moldova) anul acesta pentru cateva luni cand am facut naveta la Cluj-Napoca. Si am rememorat simptomele „bagajului de duminica seara”:
- bagajul sta pregatit la usa in fiecare duminica seara
- copiii nu dorm bine sau adorm foarte tarziu in noaptea de duminica spre luni
- ai cel putin doua periute de dinti (una pentru acasa, una pentru deplasari); de fapt tot setul de obiecte de igiena iti este dublat (spuma de ras, sampon etc.)
- asisti la mai multe rasarituri de soare decat ti-ai fi dorit; si nu sunt la malul marii
- undeva aiurea, in jurul orei 7.30 vezi copii asteptand autobuzele scolare si te gandesti la copiii tai care ar trebui si ei sa se pregateasca de mers la scoala; dar nu cu tine
- in fiecare seara te uiti cu invidie la parintii ce isi pot tine copii de mana; tu poti cel mult sa le auzi vocea alor tai la telefon spunandu-ti ca le e dor de tine
- copiii tind sa se imbolnaveasca taman cand esti tu plecat; daca totusi se conformeaza si se imbolnavesc in week-end realizezi ca si medicii pe care ii mai stii au zile libere
- in casa, instalatiile incep sa se strice si tu trebuie sa faci reparatii prin telefon sau de cele mai multe ori sa apelezi la specialisti.
- nu mai vrei sa conduci in week-end nici pana la piata
- daca totusi conduci masina personala (care e diesel) o alimentezi tot cu benzina ca si pe masina de serviciu.
- in week-end trebuie sa iti concentrezi toata viata ta sociala: sotie, copii, parinti, socri si daca mai ai timp, prieteni.
- nu iti permiti sa te certi cu sotia si sa nu te impaci in acelasi week-end; altfel cearta va dura garantat cel putin o saptamana.
- in benzinariile de pe drum te intalnesti cu alti navetisti unii de o zi-doua, altii tot cu bagaj facut de duminica seara
- incep sa iti placa sandwich-urile de la OMV; colectionezi puncte pentru premii
- stii promotiile si cele mai noi produse de la McDonald’s
- conduci pe pilot automat; stii si in somn drumul si ce curbe urmeaza
- urasti sedintele / intalnirile programate luni dimineata sau vineri dupa-amiaza
- mai in gluma, mai in serios, copiii iti spun „nenea”
- incepi sa urasti mirosul de plastic de la Kidsland, unde esti in fiecare sambata dimineata cu copiii ca sa petreci un „quality-time”
- ai vrea ca toate serbarile scolare sa aiba loc sambata / duminica ca sa fii si tu prezent
- receptionerul de la hotel nu iti mai cere datele personale de fiecare data; face doar copy-paste de saptamana trecuta.
- micul dejun devine masa ta principala; constanta meniului de dimineata te calca pe nervi
- daca esti cazat intr-o locuinta de serviciu inchiriata, principala ta preocupare va fi sa gasesti locurile in care iti poti plati intretinerea si utilitatile.
- salatele de Billa si diverse conserve devin cina ta favorita
- serile din timpul saptamanii sunt cele mai nesuferite
- calcatul camasilor e crucial pentru cariera ta
- fentezi destinul, te trezesti cu ora mai devreme si iti faci bagajul luni dis-de-dimineata; astfel fie reusesti sa ii trezesti pe toti din casa, fie iti pui o pereche de orice mai putin, caci ai lucrat pe intuneric.
Pe scurt iti pui viata din timpul saptamanii pe „fast-forward”, iar la sfarsit de saptamana nu stii cum sa mai intinzi orele astfel incat sa incapa cat mai multe.
Ai vrea sa ai o telecomanda universal ca in filmul „Click” (2006, cu Adam Sandler) sa sari din week-end in week-end, dar de fapt devii un observator al propriei vieti.
E si o parte buna in acest tavalug care pare ca te striveste: daca da Dumnezeu si iti gasesti un „bilet spre casa” (un job local sau daca tu insuti incepi ceva pe cont propriu), te uiti in urma cu manie si apreciezi mai mult decat oricine placerile simple ale vietii: un mic dejun in familie, un pranz de duminica, un picnic cu prietenii.
Dupa ani de deplasari si naveta pot spune ca mi-a ajuns. Vreau doar ca in fiecare noapte sa dorm la un brat distanta de femeia frumoasa ce imi este sotie, iar in fiecare dimineata sa prepar cafeaua si micul dejun pentru ea si cei doi copii dragi.
