Mi-a ramas intiparita in minte o idee dintr-o carte ce am citit-o anul trecut („Chemarea mall-ului” de Paco Underhill), si anume aceea ca „fenomenul mall-ului a venit si a luat locul pietei orasului, a zonei publice”. Nu pot sa nu remarc ca mall-ul a devenit strada principala intr-un oras, locul in care toata lumea isi da intalnire si in care iti poti petrece cateva ore din week-end cu familia sau chiar sa discuti afaceri in timpul saptamanii la o cafea si o prajitura. Nici nu mai imi amintesc cand e ultima data cand mi-am dat o intalnire in statia de tramvai din Piata Unirii sau in fata Universitatii. Iar plimbarile prin Gradina Botanica sau Parcul Copou s-au cam rarit.
Mai mult, o serie de activitati publice (concerte, serbari, vizionari, expozitii plastice, expozitii auto) care in mod normal ar fi trebuit sa se desfasoare in fata Palatului, in curtea scolii, in galerii de arta sau in zilele de sarbatoare, acum au loc in cadrul mall-ului. Bine macar ca nu se vor deschide in mall-uri muzee si case memoriale prea curand.
Ideea cartii si pe care o sustin si eu este faptul ca mall a devenit noua „agora” a orasului, dar se pierde din vedere tocmai ca avem de-a face cu un spatiu PSEUDO-public, in care poti si mai ales nu prea poti face tot ce-ti trece prin minte. Nu vom vedea niciodata greve in mall, sau manifestatii de tip pro si contra, discursuri politice.
E ca un parteneriat public-privat lipsit de transparenta. Ai voie sa te plimbi pe acolo, cata vreme cheltuiesti niste bani pe aici. Niciodata nu mi s-au parut suficiente intr-un mall bancile pe care sa te asezi doar ca sa privesti si sa te odihnesti, fara sa fii nevoit sa cumperi sau sa comanzi ceva.
Si inchei cu o intrebare retorica din carte: „Mall-ul este strada principala a suburbiei sau o fortareata puternic controlata si dedicata unei singure activitati: vanzarile retail. Sau oare se afla undeva la mijloc?”
