Una dintre cele mai dezbătute teme a fost cea a resurselor umane și a modului în care universitățile pot pregăti cât mai bine pentru piața muncii cei peste 1,000 de absolvenți anual ai disciplinelor informatică, informatică economică, automatizări și calculatoare, electrotehnică etc.
Universitățile locale implicate (Universitatea „Al. I Cuza” și Universitatea Tehnică „Gh. Asachi”) sunt deja implicate în colaborări cu companiile mari locale (Continental, Embarcadero, Endava etc.), model care se dorește a fi extins către alte companii din domeniu, prin burse private, programe de internship, implicarea în curicula universitară și alte activități.
„Avem o colaborare directă cu cei de la Continental, care au ajutat inclusiv la punerea bazelor unui program master, și sperăm ca acest gen de relaționare să se extindă și către alte firme care operează în Iași pentru a opri, chiar inversa exodul de absolvenți către alte orașe din țară, în special București”, a declarat Vasile Manta, decanul Facultății de Automatică și Calculatoare, care a completat că mediul universitar este dispus să-și plieze instruirea studenților pe nevoile companiilor beneficiare.
Interes pentru forța de muncă disponibilă a exprimat, printre alții, și Andrei Postolache (Delivery Unit Manager, Endava) care speră să poată atrage în perioada imediat următoare mai mulți tineri care să strălucească prin atitudine, nu numai prin aptitudine.
Dezvoltarea personală este, în aceeași măsură, un subiect care preocupă intens și agențiile de recrutare și training, care au demarat proiecte în parteneriat cu universitățile și liceele pentru a forma studenții și elevii în acest sens.
Citeste mai departe …